Într-o lume unde zăpada strălucește mereu sub licăriri magice, unde cerul nopții e presărat cu stele ce parcă dansează în ritmuri de colinde, există un loc special: atelierul Dnei. Crăciun. Aici, în inima ținutului magic al lui Moș Crăciun, a ajuns cândva o zână blândă și frumoasă, adusă de Dna. Crăciun pentru a împărtăși cu lumea povești despre legăturile dintre elfi și zâne.
Dna. Crăciun: "Bun venit, draga mea zână! Ai adus cu tine magia poveștilor, și pentru asta îți sunt recunoscătoare. Spune-mi, cum poți face ca inimile elfilor și zânelor să cânte în armonie?"
Zâna, cu penița ei fermecată, scria despre iubiri neașteptate și prietenii care sfidau timpul. Ajuta la prăjituri și documenta cu migală viața de la Polul Nord. Dar mai presus de toate, îi încânta pe toți cu poveștile ei, aducând bucurie și căldură în inimile celor din jur.
Însă, într-o zi, Dna. Crăciun a observat o schimbare în zâna povestitoare. Odată caldă și plină de viață, zâna părea acum înghețată, cu un zid de gheață în jurul inimii.
Dna. Crăciun: "Fata mea dragă, ce s-a întâmplat cu inima ta caldă? Ai devenit atât de rece..." întreba îngrijorată Dna. Crăciun.
Zâna Povestitoare: "Nu știu, Dna. Crăciun. Simt ca și cum ceva mă trage spre întuneric, spre singurătate..."
Ea promitea mereu că se va schimba, dar promisiunile rămâneau doar cuvinte în vânt.
Într-o seară, în timp ce zâna scria la lumina pală a lunii, un elf înțelept o observă și îi șoptește Dnei. Crăciun:
Elf Înțelept: "Cred că zâna noastră poartă un secret greu. Simt o prezență străină în jurul ei, ceva ce nu aparține lumii noastre."
Dna. Crăciun: "Ce putem face, dragul meu elf?"
Elf Înțelept: "Trebuie să găsim sursa acestei prezențe înainte să fie prea târziu."
Pe măsură ce zilele treceau, zâna devenea din ce în ce mai distantă, iar povestirile ei începeau să fie umbrite de umbre și temeri necunoscute. Într-o zi, ea vine la Dna. Crăciun cu o decizie fermă.
Zâna Povestitoare: "Trebuie să plec, Dna. Crăciun. Inima mea e prea grea, iar povestile mele au devenit o povară."
Dna. Crăciun: "Dar unde vei merge, draga mea zână? Pădurea e plină de mistere și pericole..."
Simțindu-se copleșită de poveștile pe care le purta în suflet, zâna a decis să plece, să cutreiere singură pădurile și munții. Dna. Crăciun, cu inima grea, a lăsat-o să-și urmeze calea, dar nu înainte de a trimite în taină spiritele bune să o vegheze.
Într-o noapte, spiritele s-au întors cu vești alarmante.
Spirit Bun: "Dna. Crăciun, zâna nu e singură. O prezență întunecată o urmărește, un spirit uitat de timp care îi fură lumina și o face să aibă minte întunecată."
Dna. Crăciun: "Trebuie să o salvăm înainte să fie prea târziu!"
Pentru o vreme, aceste spirite au ținut-o în siguranță, dar zâna, în mândria ei, le-a alungat și a dispărut în negura pădurii. Dna. Crăciun a încercat să o găsească, să o readucă, dar zâna a ales să se piardă în umbrele pădurii, lăsând în urmă doar ecoul poveștilor sale.
Povestea zânei povestitoare nu are un final fericit, așa cum ne-am aștepta. Sau poate, pentru ea, această schimbare a fost un bine de care noi nu ne dăm seama. Rămâne un mister ce s-a întâmplat cu ea, dar ne amintește că fiecare suflet are propriul său drum.
Dacă vreodată vă întâlniți cu o creatură în pădure, care scrie povești, opriți-vă, salutați-o și întrebați-o de bine. Poate, într-un fel, o putem ajuta, așa cum ea a ajutat la rândul ei atât de mulți cu poveștile sale. În lumea magică a lui Moș Crăciun, fiecare suflet contează, fiecare poveste are valoarea sa.
